Exponatul lunii februarie CUPĂ, CULTURA DUDEȘTI
Muzeul Județean Argeș prezintă publicului, în luna februarie, în cadrul seriei „Exponatul lunii”, o nouă piesă deosebită–
CUPĂ, CULTURA DUDEȘTI.
Descoperită cu ocazia lucrărilor pentru drumul Expres Pitești – Craiova, Lotul 2, tronsonul 4, de un colectiv de arheologi format din Cristian Eduard Ștefan, Ioan-Andi Pițigoi, Petre Colțeanu, Oana Gheorghe, Sebastian Drob, Claudiu Lăzărică, Mădălina Sava Moise în comuna Milcov, județul Olt în campania din anul 2020. Piesa aparține culturii Dudești, faza Cernica (5300-4800 a. Chr.) prelevată, alături de alte fragmente din complexul 66 A, o groapă de resturi menajere.
Cupa se numără printre puținele piese întregi din faza Cernica a culturii Dudești, reprezentativă pentru perioada Neoliticului Mijlociu, recipient cu deschiderea restricționată, umăr profilat tipul IIC.a3_2[1].
Denumirea culturii a fost luată după așezarea descoperită în zona Dudești a orașului București. Ca arie de răspândire ea se întinde în sud-estul Olteniei și sudul Munteniei. Începutul acestei culturi este plasat la începutul mileniului V a. Chr. Ceramica este una canelată, având influențe egeo-mediteraneene, asimilând elemente din cultura Starčevo-Criș și din cultura ceramicii liniare.
Cel mai probabil, acest recipient era folosit la servire/transport de lichide, luând în considerare faptul că are suprafața lustruită.
MATERIAL ŞI TEHNICĂ: Piesa din lut a fost modelată manual, arderea fiind oxidantă. Pasta este compactă cu slip fin în compoziție, cu angobă cărămizie. Suprafața a fost fin nivelată și prezintă urme de ardere secundară.
DIMENSIUNI: H- 4,5 cm; DB-11,5 cm; DG-11,5cm.
STAREA OBIECTULUI ÎNAINTE DE RESTAURARE: Cupa se afla în stare fragmentară, prezenta dintr-o intervenție primară, urme de adeziv pe suprafața fragmentelor și muchii (acetat de polivinil și cianoacrilat). Zone lacunare se găseau la buza superioară, în partea mediană și spre bază în procent de 25%; pe suprafața fragmentelor erau prezente depuneri de săruri solubile.
REZULTATUL ANALIZELOR ŞI DIAGNOSTIC: În urma investigațiilor realizate în laborator s-a determinat faptul că: bunul cultural prezenta depuneri aderente de pământ și săruri solubile; adezivii folosiți pentru lipirea fragmentelor au fost acetat de polivinil și cianoacrilat.
OPERAŢII DE RESTAURARE ŞI CONSERVARE EFECTUATE:
- Desfacerea piesei
- Curățarea umedă – pentru îndepărtarea urmelor de pământ.
- Curățare cu solvenți – pentru îndepărtarea adezivului de pe muchii (acetat de polivinil și cianoacrilat)
- Băi succesive pentru neutralizare.
- Uscarea fragmentelor.
- Lipirea fragmentelor cu adeziv – pentru întregirea ansamblului.
- Completarea spațiilor lacunare pentru consolidarea structurii cupei.
- Finisarea completărilor.
- Integrare cromatică
Microexpoziția, va fi deschisă în perioada 1-28 februarie și va putea fi vizitată de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, la sediul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.
[1] Cristian Eduard Ștefan, Cercetări interdisciplinare în așezarea neolitică de la Milcovul din Deal(jud. Olt, România), Ed. Cetatea de Scaun, 2021, Târgoviște, p. 92.