Sesiunea Națională de Comunicări Științifice a Muzeului Județean Argeș
„Ecosinteze și etnosinteze carpatine” – Ediția a LV-a
Pitești, 19–20 noiembrie 2025
Muzeul Județean Argeș organizează Sesiunea Națională de Comunicări Științifice, ediția a LV-a, care se va desfășura în perioada 19–20 noiembrie 2025, la Pitești, sub genericul „Ecosinteze și etnosinteze carpatine”.
Evenimentul reunește specialiști din domeniile arheologiei, istoriei, patrimoniului cultural, etnografiei, muzeografiei și științelor naturii, oferind un cadru interdisciplinar dedicat dialogului profesional și schimbului de experiență.
Temele ediției 2025:
- „Monumente, situri, colecții: provocări, eșecuri, povești de succes”;
- „Inventarierea și conservarea biodiversității ecosistemelor”.
Pe parcursul celor două zile, participanții vor susține comunicări și vor prezenta rezultatele unor cercetări recente privind:
- cercetările arheologice preventive și sistematice;
- conservarea și restaurarea monumentelor istorice;
- gestionarea colecțiilor muzeale;
- aspecte ale istoriei Argeșului și Muscelului;
- metode moderne de inventariere a biodiversității;
- relația dintre comunități, tradiții și mediul natural.
Prin această sesiune, Muzeul Județean Argeș își reafirmă angajamentul față de promovarea cercetării științifice, stimularea colaborării interdisciplinare și protejarea patrimoniului cultural și natural.