Simpozion – 164 de ani de la Unirea Principatelor Române
Ca în fiecare an, pe data de 24 ianuarie, gândurile ne poartă și anul acesta spre acea zi unică din istoria noastră când,
după ce fusese ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a devenit și domn al Tarii Românești, împlinind, de facto, Unirea Principatelor Române. Mica Unire, cum mai este cunoscută, a reprezentat actul politic care a stat la baza României moderne și a formării națiunii române.
Pentru a marca acest important eveniment istoric, Muzeul Județean Argeș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș, organizează vineri, 20 ianuarie 2023, orele 12.30, simpozionul – 164 de ani de la Unirea Principatelor Române.
În deschiderea simpozionului va fi intonat imnul naţional al României, iar în încheierea evenimentului, publicul participant va asculta cântece patriotice interpretate de corul Colegiului National Zinca Golescu, condus de profesorul Cornel Dragoș.
Vor participa profesori, elevi, muzeografi, cadre militare şi oameni de cultură. Managerul instituției muzeale, Cornel Popescu va susţine o alocuțiune cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Mica Unire.
De asemenea, vor fi expuse plachete și medalii dedicate domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum şi o unitate de măsură (oca) din timpul domniei sale.