Evenimente

Evenimente (188)

86E06C3D 8D8E 4140 A4BA 50BDE44C53A3

Cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Mica Unire, Muzeul Judeţean Argeş organizează joi, 23 ianuarie 2020, ora 13:00, simpozionul - 161 de ani de la Unirea Principatelor  Române, eveniment ce va avea loc în clădirea veche a muzeului (fostul Palat Administrativ).

Ca în fiecare an, pe data de 24 ianuarie, gândurile ne poartă şi anul acesta spre acea zi unică din istoria noastră când, după ce fusese ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a devenit şi domn al Ţării Româneşti, împlinind, de facto, Unirea Principatelor Române. Mica Unire, cum mai este cunoscută, a reprezentat actul politic care a stat la baza României moderne şi a formării naţiunii române.

La eveniment vor participa profesori, elevi, muzeografi, cadre militare şi oameni de cultură.

În deschiderea simpozionului va fi intonat imnul naţional al României, după care managerul instituţiei, lect. univ. dr. Cornel Popescu va adresa cuvântul de deschidere

Vor susţine alocuţiuni şi vor interpreta cântece patriotice, elevi ai corului      Colegiului Naţional „Zinca Golescu”, condus de domnul profesor Cornel Dragoş.

15 ian ras


Miercuri, 15 ianuarie 2020, ora 12.30, în sala de expoziții temporare a Muzeului Județean Argeș va avea loc deschiderea expoziției „Mamifere din colecția Muzeului Județean Argeș”.
Expoziţia propune vizitatorului o incursiune în lumea celor mai evoluate și adaptabile vertebrate de pe Pământ, mamiferele. Sunt expuse 27 de specii de mamifere din 18 familii. Majoritatea sunt specii autohtone, unele dintre ele familiare, mai ales din punct de vedere al numelui, am auzit de ele, dar foarte puțini dintre noi au avut ocazia să le vadă în mediul lor natural. Acesta este și contextul care a stat la baza organizării acestei expoziții. Am vrut să oferim publicului ocazia de a vedea specii de mamifere, care datorită rarității sau modului lor de viață, sunt greu de văzut în natură, fără o pregătire prealabilă.
Pentru vizitatori este o ocazie unică de a admira aceste exemplare, unele dintre ele având și o valoare estetică deosebită.
Am dorit ca prin intermediul acestor exponate să atragem atenția, din nou, asupra speciilor aflate în pericol și a habitatelor pe care acestea le populează. Protejarea acestor specii implică, în primul rând, conștientizarea existenței lor și a mediului în care acestea trăiesc, ceea ce reprezintă scopul principal al acestei expoziții. Din cele aproape 100 de specii de mamifere din România, 72 de specii au nevoie de măsuri de protecție, iar dintre acestea mai mult de jumătate sunt protejate la nivel național.
Expoziția va fi deschisă în perioada 15 ianuarie - 15 februarie la Muzeul Judeţean Argeş, str. Armand Călinescu, nr. 44, Piteşti, aceasta putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

 

eminescu 

 

 

Muzeul Judetean Arges, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Arges, organizează miercuri, 15 ianuarie, evenimentul educativ intitulat „170 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu” .

Manifestarea, care va avea loc începând cu ora 13:00, în clădirea veche a muzeului (fostul Palat Administrativ), doreşte să marcheze într-un mod deosebit Ziua Culturii Naţionale şi împlinirea, pe 15 ianuarie, a 170 de ani de la naşterea marelui poet român. Astfel, vor fi recitate poezii şi intonate cântece de elevi ai Colegiului Naţional Zinca Golescu.

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 la Botoşani, fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, fiică de stolnic din Joldeşti. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

În cinstea acestui eveniment vor susţine alocuţiuni: Lect. univ. dr. Cornel Popescu, prof. Lucian Costache şi prof. Constantin Vărăşcanu.

           

Friday, 13 December 2019 15:42

Expoziţi de artă "SALONUL DE IARNĂ"

Written by

mja 16122019Muzeul Judeţean Argeş în colaborare cu Filiala Pitesti a Uniunii Artiştilor Plastici din România, vă invită luni, 16 decembrie 2019, ora 12.00, la Galeria Naţională de Artă Naivă, Bulevardul Eroilor, Piteşti, unde va avea loc vernisajul expoziţiei de artă "SALONUL DE IARNĂ".
Artiștii care semnează expoziția, membrii ai Filialei Piteşti a Uniunii Artiștilor Plastici din România, sunt nume afirmate ale simezelor actuale și vor putea fi întâlniți la deschiderea evenimentului.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 16 decembrie 2019 – 16 ianuarie 2020.

 

mja 0412

Muzeul Judeţean Argeş vă invită joi, 5 decembrie, ora 11.00, în Amfiteatru, la Festivitatea de decernare a Premiilor pentru cercetare științifică în domeniul istorie și biologie, ediția a IX-a.

În semn de preţuire a celor care desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică, Consiliul Ştiinţific al Muzeului Judeţean Argeş a instituit în anul 2011 premiile pentru cercetare ştiinţifică. Acestea se acordă pe bază de candidatură şi înscriere la competiţia de premiere.

Deschiderea festivităţii de premiere va fi făcută de Lect. Univ. Dr. Cornel Popescu, managerul Muzeului Judetean Arges în prezenţa a numeroşi invitaţi din ţară.

FFE0FAD8 13F3 44E1 9C67 8979430A3C83
Pitești / Casa Memorială Dinu Lipatti – Fundățeanca

Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, Festivalul-Concurs Dinu Lipatti (redenumit din motive privind dreptul de autor “Premiile Muzicale Dinu Lipatti”), continuă să atragă candidați numeroși și valoroși.  Concurenții înscriși vor susține probele de concurs în prima zi (25 Noiembrie 2019). Ultima zi (26 Noiembrie 2019) este dedicată Recitalului Final și Galei Laureaților.

Premiile Muzicale Dinu Lipatti vor avea loc în 3 centre culturale din Pitești, după cum urmează:

  • Secțiunea Pian – Școala Populară de Arte din Pitești
  • Secțiunea Canto – Cinema Lumina
  • Secțiunea Vioară – Liceul de Arte Dinu Lipatti Pitești

Gala Laureaților va avea loc la Casa Memorială Dinu Lipatti de la Fundățeanca, când va fi dezvelit şi bustul marelui compozitor și pianist Dinu Lipatti, acesta fiind amplasat în fața Casei Memoriale din comuna Leordeni.

Monday, 18 November 2019 14:55

RESTAURAREA DINCOLO DE UŞILE ÎNCHISE

Written by

 

mja invitatie restaurare 

Muzeul Județean Argeș organizează marţi, 19 noiembrie, ora 11.00, expoziția temporară ,,RESTAURAREA DINCOLO DE UŞILE ÎNCHISE".

Expoziţia îşi propune să prezinte un aspect esenţial al activităţii specialiştilor din cadrul instituţiei care, de altfel, reprezintă o funcţie de bază a muzeelor, definită prin lege; şi anume, restaurarea bunurilor de patrimoniu. Deşi desfăşurată departe de ochii publicului, restaurarea pieselor cu valoare istorică reprezintă un pas important pentru valorificarea expoziţională a acestora.

În cadrul expoziţiei, vor fi expuse obiecte restaurate în laboratoarele muzeului de către restauratorii experţi din domeniile: carte veche şi documente, pictură, metal, lemn, taxidermie, ceramică.

Pe panouri sunt expuse imagini cu tehnicile de lucru şi etapele de restaurare, dar şi fotografii din timpul activităţii de conservare.

Prin această expoziţie, Muzeul Judeţean Argeş doreşte să aducă în atenţia vizitatorilor, eforturile şi dificultăţile întâmpinate de specialiştii din acest domeniu.

 

    mja arta naiva

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente dedicate exclusiv artei naive, Expoziţia Naţională de Artă Naivă, îşi deschide anul acesta larg porţile pentru a LI-a ediţie, vineri, 25 octombrie, ora 17.00, la Muzeul Judeţean Argeş.

Lucrările sunt expuse la Galeria Naţională de Artă Naivă a Muzeului Judeţean Argeş(corpul C, intrarea din bulevardul Eroilor). La tradiţionala manifestare vor fi prezenţi artişti naivi din întreaga ţară.

Sunt aşteptaţi toţi cei care vor să afle mai multe despre arta naivă românească, dar şi cei care vor să redescopere lumea plină de prospeţime şi sinceritate din lucrările expuse.

 

                                                                       mja inv 50

Muzeul Judeţean Argeş organizează în zilele de 03 - 04 octombrie a.c., a L-a ediţie a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice ,,ECOSINTEZE ȘI ETNOSINTEZE CARPATINE, manifestare cu participare naţională.

La această ediţie vor participa cercetători, muzeografi, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar care vor susţine comunicări în cadrul sesiunii.

Sesiunea cuprinde următoarele secţiuni:

  • Secţiunea Istorie Veche şi Arheologie
  • Secţiunea Istorie şi Arheologie Medievală
  • Secţiunea Istorie Modernă şi Contemporană
  • Secţiunea Botanică şi Zoologie
  • Secţiunea Conservare şi Restaurare

Deschiderea oficială va avea loc joi, 3 octombrie, ora 11.00, în Amfiteatrul Muzeului Judeţean Argeş, (corpul C, intrarea din bulevardul Eroilor).

mja sportul argesean

Marţi, 24 septembrie 2019, ora 10.00, Muzeul Judeţean Argeş – Secţia Muzeul Sportului Argeşean Campionii oferă publicului vizitator prilejul de a asista la o întâlnire cu maşinile de rally, piloţii lor şi maşini istorice din cadrul Retroclub România.

             Începând cu ora 10.00, curtea Muzeului Judeţean Argeş va deveni pentru câteva ore o pistă de rally, unde maşinile de curse care au participat în campionatele naţionale de anul acesta vor fi însoţite de piloţii lor, aceştia vor oferi celor prezenţi autografe şi o scurtă plimbare în lumea automobilismului. Vizitatorii vor avea plăcutul prilej de a admira şi maşini istorice (I.M.S., Dacia 1100, 1300, Trabant, Lada 1500, Ford Taunus, Mercedes M170V, MS 280, Cobra şi primul automobil gaz 63).

           Piloţii de rally vor prezenta publicului detalii legate de competiţiile la care au participat: rally, viteză în coasta şi rally cross, despre curse şi viaţa de pilot.

     Vizitatorii au ocazia să întâlnească maşini de curse, diverse obiecte care au aparţinut unor piloţi celebri argeşeni, cu cel puţin un titlu de campion naţional la activ.

         

Page 1 of 14
Copyright © Gabriel Dumitru
Muzeul Judeţean Argeş
Str. Armand Călinescu, nr. 44, Tel/Fax: 0248.212561