Rate this item
(25 votes)
  • În 1522, ginerele şi urmaşul la tron al lui Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi, în urma acordului încheiat cu regele Ungariei, Ioan Zapolya, a cedat cetatea, în schimbul posesiunilor transilvănene Vinţul de Jos şi Vurpărul, stăpânite în condominium cu voievozii Ardealului. De altfel, a paisprezecea dintre cele 20 de lupte ale acestui vrednic domn, s-a desfăşurat „la cetate, la Poenari, cu horanii", probabil mici boiernaşi de ţară, din facţiunea potrivnică lui Radu de la Afumaţi. Ţinând cont de succesiunea celorlalte bătălii, lupta respectivă s-a purtat undeva în intervalul iunie - octombrie 1522.
  • Socotelile oraşului Sibiu menţionează în ianuarie 1524, suma trimisă prin intermediul lui Stan „Valahul" din Rips, castelanului din Poienari, Thoma Mysky.
  • Un al doilea comandant al garnizoanei transilvănene a fost Nicolae Thomory (1524-1526), succedat de Peter Off (1526-1529). În sprijinul acestuia, în 1526 – anul bătăliei de la Mohacs – regele Ungariei le solicita braşovenilor să-i trimită suma de 400 de florini, pentru a nu pierde cetatea, căreia trebuie că i se acorda o importanţă deosebită în cadrul sistemului defensiv antiotoman.
  • Asasinarea, la 2 ianuarie 1529, la Râmnicu Vâlcea, a lui Radu de la Afumaţi, de către o grupare boierească turcofilă, complot în care a pierit şi comandantul Cetăţii Poienari, a condus la anularea tratatului din 1522, garnizoana transilvăneană retrăgându-se, totodată, domnii români pierzând stăpânirile de peste munţi.
  • După moartea lui Radu de la Afumaţi cetatea a revenit Ţării Româneşti, în anii următori, în fruntea garnizoanei fiind înregistraţi pârcălabi români: „Jupan Diicul şi Stan, mari pârcălabi ai cetăţii Poienari", la 12 martie, 3 aprilie şi 10 mai 1534; „Jupan Drăghici mare pârcălab al cetăţii Poienari" apare la 27 decembrie 1534, 11 ianuarie 1535 şi probabil 18 aprilie 1535, din acest document lipsind numele pârcălabului; la 15 septembrie 1560 este amintit „jupan Milco, pârcălab al cetăţii Poienari".
  • Cetatea mai apare menţionată la 1530, 1542 şi 1543 în socotelile Braşovului, care amintesc de sosirea unui „Neagu de Poynar"; o menţionează însuşi Anton Verancsics, puţin după 1549.
  • Acestea sunt ultimele informaţii care atestă funcţionarea cetăţii. Foarte probabil, undeva în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a fost părăsită şi poate distrusă, împărtăşind astfel soarta cetăţilor ţărilor române după accentuarea dominaţiei otomane. De altfel, pe la 1542-1543, „satele Poienarii şi Cheianii şi Căpăţânenii cu tot hotarul" au fost dăruite de Radu Paisie lui Radu vistier, ceea ce demonstrează că cetatea îşi diminuase mult însemnătatea.
  • Fără a ne reda o imagine exactă în privinţa edificării şi evoluţiei ulterioare a cetăţii Poienari, cercetările arheologice au elucidat o serie de aspecte legate de istoria acestei fortăreţe. Iniţial, nucleul cetăţii a fost reprezentat de un turn pe plan pătrat cu laturile având în exterior 8,15-8,50 m, iar în interior 4,30-4,60 m – datat de către Gheorghe I. Cantacuzino, coordonatorul cercetărilor arheologice desfăşurate sporadic aici în perioada 1968-1970 – în prima jumătate a secolului al XIV-lea, contemporan întemeietorului Ţării Româneşti, Basarab I (1324-1351/1352), alţi autori (Maria Ciobanu, Nicolae Moisescu, Radu Ştefan Ciobanu) avansând ipoteza unei vechimi mai mari a acestei structuri: „la sfârşitul secolului al XIII-lea sau cel mai târziu la începutul secolului al XIV-lea, fără a depăşi primul deceniu al acestuia". Amplasat direct pe stâncă, executat din piatră brută legată cu mortar, structurat pe trei niveluri (după Gh. I. Cantacuzino, pe patru niveluri după M. Ciobanu, N. Moisescu şi R. Şt. Ciobanu), despărţite prin planşee de lemn, turnul era acoperit cu şindrilă.001
  • Aceeaşi trei autori au pus în directă legătură cetatea Poienari, în forma ei originară cu oraşul Curtea de Argeş, printr-un experiment, aprinzând noaptea o făclie din turnul-clopotniţă al Bisericii Sân Nicoară, semnalul luminos fiind observabil din turnul patrulater şi invers.
  • Ulterior, cel mai târziu în secolul al XV-lea - fază atribuită lui Vlad Ţepeş (1448, 1456-1462, 1476) fiu al lui Vlad Dracul şi nepot al lui Mircea cel Bătrân - cetatea a fost extinsă cu o curtină lungă de aproape 60 de m şi lată, în prezent, de 10-15 m, care înconjoară turnul iniţial, devenit donjon, flancată de trei turnuri semicirculare, adosate laturii sudice. Această etapă de extindere a edificiului, a fost consemnată şi de către cronicarul Radu Popescu, potrivit căruia, spre a-i pedepsi pe târgovişteni „că făcuse unui frate al Vladului Vodă un necaz", domnul „au trimis slujători şi în zioa dă Paşte lovindu-i, au prins şi pe bărbaţi şi pă mueri şi feciorii şi featele, împodobiţi fiind, i-au dus la cetatea Poenarii de au lucrat până li s-au spart hainele".
  • Tehnica de edificare a zidurilor, de tradiţie bizantină, a constat din ridicarea feţelor din piatră, urmată de umplerea spaţiului interior cu emplecton, consolidat apoi cu un grătar din bârne de lemn, dispuse longitudinal şi transversal.
  • Cercetările arheologice efectuate în 1968-1970 au mai relevat o serie de ziduri interioare aparţinând unor construcţii a căror destinaţie, n-a putut fi pe deplin lămurită. Un interes deosebit îl reprezintă una din încăperi, parţial prăbuşită, cu o suprafaţă de circa 4 x 3 m, situată într-un spaţiu amenajat în stâncă: cisterna. Construită odată cu zidurile cetăţii, aceasta prezintă atât pe pereţi, cât şi în partea inferioară, un strat gros de tencuială din mortar roşu, care oferea o perfectă impermeabilitate, tehnică de factură bizantină.
  • Exceptând cele două faze principale de construcţie, cetatea a suferit, evident, reparaţii sau transformări de mică importanţă, unele modificări la deschiderea turnurilor, sau adăugarea unor mici ziduri interioare în partea mediană, fiind efectuate, probabil, în prima parte a secolului al XVI-lea.
  • Lipsa materialelor mai târzii decât a doua jumătate a secolului al XVI-lea, confirmă indicaţiile documentare asupra încetării folosirii sale în a doua jumătate a acelui veac.

« Prev Next

Read 54915 times Last modified on Thursday, 17 May 2018 13:51
Copyright © Gabriel Dumitru
Muzeul Judeţean Argeş
Str. Armand Călinescu, nr. 44, Tel/Fax: 0248.212561