Bulevardul Republicii, nr. 33, Pitești
Este închisă pentru restaurare. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” funcționează din anul 1971 în clădirea care până în anul 1970 a adăpostit Primăria orașului. Are un patrimoniu de peste 1000 de lucrări de pictură și sculptură clasică și contemporană.
Sălile de la parter sunt destinate expoziției de artă contemporană românească, prezentă cu imagini sugestive ale plasticii noastre. O parte importantă a acestei expoziții îi este dedicată lui Ion Sălișteanu.
În sălile de la etaj nu ratați lucrările marilor maeștrii ai picturii românești: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gh. Petrașcu și Nicolae Tonitza. Tot la etaj, două săli sunt dedicate picturii lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna.