You don't have any slide!

Arhivă evenimente

Galeria de Artă

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna“ Bulevardul Republicii, nr. 33 Program de vizitare: marţ...

Planetarium

Planetariul   Str. Armand Călinescu, nr. 44Corpul C, intrarea dinspre Bulevardul Eroilormarţi...

Cercetare Ştiinţifică

Cercetare Științifică Muzeul Judeţean Argeş are o tradiţie în cooperarea, ca parte contractantã, cu...

Expoziţia temporară

Muzeul Județean Argeș organizează vineri, 22 septembrie, ora 12.00, expoziția temporară „Cave cane...

  • Galeria de Artă

  • Planetarium

  • Cercetare Ştiinţifică

  • Expoziţia temporară

Thursday, 21 January 2016 15:05

24 ianuarie 2016

Written by
Rate this item
(0 votes)

Simpozion – 157 de ani de la Unirea Principatelor Române

24 01 2016

Cu ocazia împlinirii a 157 de ani de la Mica Unire, Muzeul Judeţean Argeş organizează vineri, 22 ianuarie 2016, ora 11.00, simpozionul - 157 de ani de la Unirea Principatelor Române, ce va avea loc în Amfiteatrul instituţiei menţionate, (corpul C, intrarea din bulevardul Eroilor).
Ca în fiecare an, pe data de 24 ianuarie, gândurile ne poartă şi anul acesta spre acea zi unică din istoria noastră când, după ce fusese ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a devenit şi domn al Ţării Româneşti, împlinind de facto, Unirea Principatelor Române.
Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care a stat la baza României Moderne şi a formării naţiunii române.
Vor participa profesori, elevi, muzeografi, cadre militare şi oameni de cultură. Vor susţine alocuţiuni: lector univ. dr. Cornel Popescu, managerul instituţiei muzeale, muzeografii Valentin Motreanu şi Dragoş Chistol, profesor dr. Marius Cârjan şi lector univ. dr. George Ungureanu.
În deschiderea simpozionului va fi intonat imnul naţional al României, iar în încheierea evenimentului, publicul participant va asculta cântece patriotice interpretate de corul Colegiului Naţional Zinca Golescu, condus de profesorul Cornel Dragoş și viziona piesa de teatru Moș Ion Roată și Unirea, interpretată de elevii coordonați de profesorul Andrei Pătru, de la Casa de Cultură Bascov.
În curtea Muzeului Judeţean, cei prezenţi vor asculta şi juca celebra Hora Unirii, pe versurile poetului Vasile Alecsandri şi muzica lui Alexandru Flechtenmacher.
Tot vineri va fi vernisată expoziția foto - documentară „Asul regăsit.......Dan Valentin Vizanty”.
Expoziţia prezintă aspecte din viaţa şi cariera militară a comandorului aviator Dan-Valentin Vizanty, pilot de vânătoare în cel de-Al Doilea Război Mondial, şi conţine, pe lângă fotografii şi brevete, reproduceri ale unor coperţi şi articole din presa anilor '40 despre acest aviator de elită, renumit în acea perioadă, dar mai puţin cunoscut publicului de azi. Datorită performanţelor sale este considerat asul incontestabil al avionului românesc IAR 80, fiind supranumit „stăpânul IAR 80-ului”.
Înainte de a face o escală la Muzeul Judeţean Argeș, expoziţia „Asul regăsit...”, inaugurată în 2010, cu ocazia centenarului Dan Vizanty, conţinând documente fotografice din arhiva familiei, a fost itinerată la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, Cercul Militar din Craiova, Sala de Cristal a Primăriei din Cluj-Napoca, Palatul Parlamentului şi Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Bucureşti, Muzeul de Istorie - Casa Sfatului din Braşov, Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani, Biblioteca Judeţeană „N. Iorga” din Ploieşti.

Secția Relații Publice
Muzeul Județean Argeș

 

Read 7244 times Last modified on Monday, 25 January 2016 19:59
More in this category: « 13 ianuarie 2016 4 februarie 2016 »
Copyright © Gabriel Dumitru
Muzeul Judeţean Argeş
Str. Armand Călinescu, nr. 44, Tel/Fax: 0248.212561