Email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Expo Razboi

Miercuri, 23 mai 2018, Muzeul Judeţean Argeş, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale vă invită la deschiderea expoziţiei temporare „Memoria Marelui Război. Judeţul Argeş“.
Expoziţa cuprinde panouri cu texte şi fotografii ale eroilor si monumentele acestora din Primul Război Mondial din Judeţul Argeş.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 23 mai - 23 iunie, la Muzeul Judeţean Argeş, aceasta putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00, intrarea din bulevardul Eroilor.

Invitatie Noaptea Muzeelor 2018 1

Muzeul Judeţean Argeş îşi va deschide larg porţile, pentru cei mari şi pentru cei mici, în seara de sâmbătă, 19 mai 2018, cu prilejul Nopţii Muzeului Argeşean.

Pe lângă invitaţia de a vizita expoziţiile deschise în intervalul 18.00-24.00 (Știinţe ale Naturii, Secţia de Istorie, Cabinetul Numismatic şi Galeria de Artă “Rudolf Schweitzer-Cumpăna”), Noaptea Muzeului Argeşean propune vizitatorilor un inedit program cultural-educativ desfășurat pe scena instalata în curtea muzeului precum și manifestari artistice / militare de epocă, dedicate Centenarului Unirii iar în final, focuri de artificii și retragerea cu torțe a Detașamentului de Reconstituire Istorică.

Muzeul se va deschide în sunetele programului muzical de fanfară, intonarea imnului național, prezentarea onorului la drapel și un cuvant de deschidere adresat de Dl. Dir. al Muzeului Județean Argeș, dl. Cornel Popescu și Dl. Preș. al Consiliului Județean Argeș, dl. Constantin Dan Manu.

În paralel cu vizitarea muzeului, pe scena amenajată în curtea Muzeului Județean Argeș se va desfășura un program artistic divers, susţinut de Fanfara „Argeșul”, urmată de recitalul interpretei de origine basarabeană a Teatrului Constantin Tanase din București, Cristina Isac.
Asociaţia ”6 Dorobanţi” va amenaja un bivuac în curtea interioară a Muzeului, format din mai multe corturi, umbrar, reţele de „sârmă ghimpată”, saci cu „nisip”, gabioane, piese de armament greu, elemente de decor etc., in cadrul caruia se vor desfasura urmatoarele activitatile dedicate Centenarului Unirii:
Prezentări ale uniformelor, echipamentului şi armamentului utilizat de diferitele armate care au luptat pe Frontul Românesc (români, francezi, ruşi, germani, austro-ungari, bulgari, turci);
Centru de recrutare a volutarilor care vor să devină ostaşi. La acest stand, deservit de doi subofiţeri , doritorii (de preferinţă copii) vor fi iniţiaţi în instrucţia de front şi cu arma, după Regulamentul din 1909. Vor exista arme de recuzită şi capele pentru cei care fac instrucţie. După cca. o jum. de oră, recruţii vor fi trecuţi în revistă de un ofiţer, care îi va avansa soldaţi combatanţi şi vor primi un „livret militar” care să ateste acest fapt.

Expozitie temporara Obiecte vestimentare

Muzeul Judeţean Argeş are plăcerea de a vă invita vinei, 18 mai 2018, ora 9.00, la deschiderea expoziției temporare ,,Podoabe și obiecte vestimentare din colecțiile Muzeului Județean Argeș".
Vizitatorii vor putea admira podoabe din preistorie până în epoca contemporană (brățări, inele, mărgele, paftale etc.). Vor fi expuse și obiecte vestimentare (port popular constituit din ie, maramă, fotă și eșarfă).
Expoziţia va fi deschisă în perioada 18 mai - 15 iunie, la Muzeul Judeţean Argeş, str. Armand Călinescu, nr. 44, Piteşti, aceasta putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

Invitatie Lipatti 2018 1
La un an după aniversarea Centenarului Dinu Lipatti, concursul ce îi poartă numele aduce un nou omagiu acestei personalități muzicale de excepție, care, dincolo de talent, a cultivat perfecțiunea sonoră. Cu prilejul celei de-a șasea ediții a Premiilor Muzicale „Dinu Lipatti”, tinerii muzicieni își vor demonstra virtuozitatea în fața unui juriu format din nume de referință ale muzicii clasice, cu recunoaștere românească și internațională. Competiția se desfășoară în data de 11 mai, la sediul Filarmonicii și al Casei Populare de Arte și Meserii din Pitești. Gala Laureaților va avea loc în data de 12 mai, la Casa Memorială Dinu Lipatti de la Fundățeanca.
Ca în fiecare an, concursul este structurat pe 3 secțiuni (Pian, Vioară, Canto clasic) și este deschis elevilor din școli de artă, licee de muzică și studenților din facultăți de profil. Se pot înscrie concurenți cu vârste cuprinse între 7 și 25 de ani. În parteneriat cu Editura Muzicală GrafoArt, și în acest an participanții vor primi vouchere pentru partituri. De această dată, partiturile vor putea fi achiziționate pe loc, de la standul editurii, în cele două zile ale evenimentului.
Premiile Muzicale „Dinu Lipatti” readuc în atenția publicului larg şi a tinerei generaţii arta acestui tânăr genial, admirabil interpret cu o uriașă carieră concertistică internațională, compozitor inspirat și pedagog de vocație, preocupat de perfecțiune, dusă până la sacrificiul suprem.

Invitatie Lipatti 2018 2

Juriul este alcătuit din personalități ale universului muzical românesc:
Pian
• Lect. Univ. Dr. Toma Popovici, Universitatea Națională de Muzică București
• Dr. Adnana Renatty Codreanu, Șef Catedră Pian, Liceul de Artă Dinu Lipatti, Pitești
• Prof. Mirela Olivia Stroe, Catedra Pian a Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti”, București
Vioară
• Conf. Univ. Dr. Luminița Burcă, Universitatea Națională de Muzică București și Profesor Asociat la Școala Doctorală de Muzică și Teatru a Universității de Vest - Timișoara
• Prof. Diana Antonescu, Dr. în Muzică, Catedra Vioară a Colegiului Național de Muzică “George Enescu”, București
• Prof. Roxana Moise, Șef Catedră Vioară, Liceul de Artă “Dinu Lipatti”, Pitești, și membră a Filarmonicii Pitești.
Canto
• Conf. Univ. Dr. Mariana Colpoș, Universitatea Națională de Muzică București și Soprană în cadrul Operei Naționale București
• Lect. Univ. Dr. Camelia Clavac, Universitatea din Pitești, Soprană
• Prof. Mihaela Andrei, Dr. în Muzică, Catedra de Artă Interpretativă, Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti”, București, Soprană.

Marilena Isac

Muzeul Judeţean Argeş vă invită joi, 10 mai, ora 13.00, la Galeria de Artă ,,Rudolf Schweitzer - Cumpăna", unde va avea loc vernisajul expoziției personale de pictură al artistei Marinela Măntescu-Isac.
Născută în 23 iulie 1954, în Bucureşti, a absolvit în 1978 Academia de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, secţia de pictură (profesori Corneliu Baba şi Marius Cilievici).
Opera pictoriţei Marinela Măntescu a intrat deja în patrimoniul naţional, dovadă fiind şi valoarea incontestabilă a expoziţiilor personale sau de grup pe care le-a vernisat în ţară şi dincolo de frontiere.
Premiată în saloanele naţionale sau internaţionale, Marinela Măntescu se poate mândri cu tablouri ce stau în colecţii particulare pe toate continentele.
Expoziția va fi deschisă vizitatorilor în perioada 10 mai – 10 unie 2018, de marți pâna duminică, între orele 9.00 – 17.00.

9mai2018

Miercuri, 9 mai 2018, ora 15.00, Muzeul Judeţean Argeş organizează Simpozionul dedicat zilei de 9 mai, zi cu triplă semnificaţie, ce va avea loc în curtea instituţiei.
Vor fi prezenţi elevi ai Colegiului Naţional “Zinca Golescu” Piteşti, elevi ai Şcolii Gimnaziale“ Ion Minulescu” Piteşti şi Corul Veteranilor
Ziua de 9 mai are în conştiinţa poporului român o triplă semnificaţie: proclamarea independenţei de stat a României, la 9 mai 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, la 9 mai 1945 şi Ziua Europei, la 9 mai 1950.
Proclamarea independenţei statale, la 9 mai 1877, nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranităţii otomane. În acea zi memorabilă, Mihail Kogălniceanu declară în Parlamentul ţării: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Independenţa astfel proclamată trebuia consfinţită şi apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti şi recunoscută, apoi, de puterile europene.
Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-Al Doilea Război Mondial au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagraţii din istoria continentului european.
Cel de al treilea eveniment este Ziua Europei: "Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice... Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie", a declarat Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, la 9 mai 1950.

Muzeul Judetean Arges2017

Muzeul Judeţean Argeş, Compartimentul Ştiinţele Naturii organizează vineri, 20 aprilie 2018, ora 9.00, la Colegiul Tehnic Dimitrie Dima Piteşti, o serie de activităţi sub titlul “Pământul – planeta tuturor”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Pământului. 

Elevii vor fi îndrumaţi de către prof. Iuliana Mania alături de reprezentanţii Muzeul Judeţean Argeş, dr. Magdalena Alexe şi dr. Nicolae Lotrean.
Întreg ansamblul de activităţi organizate urmăreşte sensibilizarea tinerilor faţă de ocrotirea şi menţinerea unei planete curate.
Indiferent unde este sărbătorită această zi, în S.U.A., în Europa, în Asia, în Australia fiecare dintre noi avem o responsabilitate: să protejăm Planeta Albastră.

Case Memoriale din romania

Cu ocazia Centenarului, Muzeul Judeţean Argeş vă invită miercuri, 18 aprilie 2018, ora 13.00, la Galeria Națională de Artă Naivă, unde va avea loc deschiderea expoziţiei temporare " Case memoriale din România".

Vor fi expuse 26 de machete ale unor case memoriale din România aparţinând unor personalităţi ale artei şi culturii naţionale.
Expuse pentru prima dată, machetele au fost donate muzeului de piteşteanul Ion Ioniţă, în anul 2002.
Expoziţia marchează intrarea în patrimoniul Muzeului Judeţean Argeş a Casei Memoriale Dinu Lipatti de la Ciolceşti, comuna Leordeni, judeţul Argeş, eveniment petrecut la începutul anului 2018.
Expoziţia va rămâne deschisă în perioada 18 aprilie – 20 mai 2018, la sediul Muzeului Judeţean Argeş, intrarea din Bulevardul Eroilor, aceasta putând fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

 

Un secol de la Unirea Basarabiei cu Romania

Marţi, 27 martie 2018, ora 10.00, Muzeul Judeţean Argeş organizează simpozionul ,,Un secol de la unirea Basarabiei cu România.

În urma desfășurării Primului Război Mondial, Basarabia era prima provincie care intra în granițele statului român urmând ca, în același an 1918, să fie alipite României si provinciile Bucovina (noiembrie 1918) și Transilvania (1 decembrie 1918).

Protagoniștii Unirii s-au dovedit buni tacticieni. Nu au forțat nota, dar au luat decizii rapide. După victoria Revoluţiei din Rusia, mica republică se afla într-o situație dramatică. La 17 ianuarie 1918, trupele bolşevice ocupă Chişinăul. România, care iniţial a refuzat să intervină, fiind ea însăşi într-o situaţie limită, a trimis de această dată o divizie de infanterie care a restabilit autoritatea Sfatului Țării. La 6 februarie, deputaţii proclamă independenţa republicii, apoi Unirea, la 27 martie. Unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută prin Tratatul de Pace de la Paris din anul 1920.

La eveniment vor participa profesori, muzeografi, elevi de la Şcoala Gimnazială Ion Minulescu din Piteşti.

Manifestarea va începe cu un discurs de deschidere al managerului acestei instituții, lect. univ. dr. Cornel Popescu și apoi intonarea imnului ,,Deșteaptă-te române”.

De asemenea vor susține un recital de cântece patriotice corul de la Colegiul Național ,,Zinca Golescu” (coord. prof. Dragoș Cornel).

Oameni şi vremuri. Războinici ai Antichităţii

Sâmbătă, 24 martie a.c., începând cu ora 11.00, Muzeul Județean Argeș în parteneriat cu Asociaţia Historia Renascita, vă invită să participaţi la deschiderea expoziţiei temporare „Oameni şi vremuri. Războinici ai Antichităţii”.
Vor fi expuse echipamente istorice de factură militară, din perioada Daciei preromane şi a conflictelor cu Imperiul roman:
• echipament războinic geto-dac;
• echipament civil dac;
• echipament războinic celto-dac;
• echipament războinic sarmat I;
• echipament războinic sarmat II;
• echipament legionar roman;
• echipament optio (secund centurion);
• echipament războinic dac;
• echipament războinic celt;
• echipament soldat dac;
• echipament militar - basileu (rege) dac.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 24 martie - 15 aprilie, la Muzeul Judeţean Argeş, str. Armand Călinescu, nr. 44, Piteşti, aceasta putând fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00.

 

Page 1 of 10
Copyright © Gabriel Dumitru
Muzeul Judeţean Argeş
Str. Armand Călinescu, nr. 44, Tel/Fax: 0248.212561