Argeșenii și Marele Război
Expoziție temporară, Pitești, str. Victoriei, iunie-decembrie 2018
Muzeul Judeţean Argeş organizează, în Piteşti, o nouă expoziţie de panouri în aer liber. Primele două expoziţii, organizate în 2016 şi 2017, au evocat trecutul Parcului Trivale şi, respectiv, al centrului oraşului Piteşti.
Această a treia expoziție temporară, intitulată „Argeșenii și Marele Război”, este constituită din 21 de panouri, care sunt expuse în centrul orașului Pitești (între Curtea de Apel şi Biserica Sf. Gheorghe), fiind reproduceri ale unor ilustrate și fotografii aflate în colecțiile Muzeului Județean Argeș și ale Centrului de Cultură „Brătianu”. În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, expoziţia evocă familia regală şi personalităţile argeşene care au contribuit, prin efortul lor, la realizarea statului unitar modern român.
Explicaţiile fiecărui panou sunt disponibile accesând codurile QR.
Vă mulţumim şi vă dorim o vizită cât mai instructivă!
1 - Regele Ferdinand I (1865-1927)
Regele Ferdinand I (Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen), născut la 24 august 1865, la Sigmaringen, Germania, și decedat la 20 iulie 1927, la Castelul Peleș, din Sinaia, a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 și până la moartea sa. Ferdinand a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a. Familia lui Ferdinand făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern.
Începând cu 1889, a devenit Principe de Coroană al Regatului României, în urma renunțării tatălui și fratelui său mai mare, Wilhelm, la drepturile de succesiune la coroana regală a României. Din acest an, s-a stabilit în România, iar la 29 decembrie 1892, la Sigmaringen, s-a căsătorit cu prințesa Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha.
A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei și a aliaților (Imperiul Britanic, Franța și Imperiul Rus, la care s-au alăturat Italia și Statele Unite ale Americii) împotriva Puterilor Centrale (Germania și Italia, la care s-au alăturat Imperiul Otoman și Bulgaria), fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
Sub domnia sa, în ultimul an al războiului (1918), România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat.
La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat ca primul rege al României Mari.
2 - Regina Maria (1875-1938)
Regina Maria (Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg-Gotha), născută la 29 octombrie 1875, în Eastwell Park, Kent, Anglia, și decedată la 18 iulie 1938, la Sinaia, a fost a doua regină a României, soţia Regelui Ferdinand I. A fost fiica lui Alfred de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh (al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii) şi a Mariei Alexandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei).
A devenit regină într-un moment critic al istoriei naţionale, în timpul primei conflagraţii mondiale. În timpul războiului, Regina Maria s-a implicat activ în acordarea de asistenţă medicală răniţilor de pe front, văduvelor rămase acasă sau infirmilor. Regina Maria s-a implicat și în viaţa politică românească, graţie puternicei sale personalităţi reuşind să se impună în faţa Regelui Ferdinand I.
3 - Ion (Ionel) I. C. Brătianu (1864-1927)
Om politic liberal care a jucat un rol determinant în Marea Unire din 1918 și în viața politică a României moderne. De formaţie inginer, Ionel Brătianu nu a profesat, ci s-a dedicat vieții politice, fiind cel mai potrivit acestei cariere dintre cei trei băieți ai liderului liberal Ion C. Brătianu. A deținut funcția de președinte al Partidului Național Liberal, a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, de trei ori ministru de interne, de două ori ministru al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe.
A fost președinte al Consiliului de Miniștri în momentul intrării României în Primul Război Mondial, conducând țara în momentele dificile ale retragerii în Moldova.
În 1922, după ce avuseseră loc realizarea și recunoașterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumându-și reforma agricolă și votarea noii Constituții (1923).
(fotografie din colecția Centrului de Cultură Brătianu)
4 - Constantin (Dinu) I. C. Brătianu (1866-1950)
Om politic liberal, acesta a fost fiul lui Ion C. Brătianu și frate mai mic al lui Ionel Brătianu. Între 1910 și 1938, Dinu Brătianu a fost în mod permanent deputat în parlament din partea partidului liberal, iar în 1933 a deținut funcția de Ministru de Finanțe. În 1934, a fost ales preşedinte al Partidului Național-Liberal.
(fotografie din colecția Centrului de Cultură Brătianu)
5 - Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930)
Om politic liberal, acesta a fost fiul lui Ion C. Brătianu și frate mai mic al lui Ionel Brătianu şi al lui Constantin (Dinu) I. C. Brătiau. Întors în ţară cu diploma de inginer, acesta a participat la lucrările de construcţii ale podului de peste Dunăre, de la Cernavodă, apoi a primit conducerea lucrărilor de construcţie a podurilor de pe Siret, Argeș şi Vădeni.
În timpul Primului Război Mondial, a ocupat funcţia de ministru de război.
După moartea fratelui său, Ion I. C. Brătianu, a ocupat funcţia de prim-ministru, între 1927 şi 1928.
(fotografie din colecția Centrului de Cultură Brătianu)
6 - Familia Brătianu, în refugiu, la Iași (1917)
Fiindcă la 11/24 noiembrie 1916, armatele inamice au trecut Dunărea şi erau aproape de Bucureşti, Consiliul de Miniştri a hotărât transferarea reşedinţei la Iaşi. La 12/25 noiembrie, ministerele şi autorităţile centrale, cu zestrea şi funcţionarii superiori, îmbarcaţi în trenuri, au pornit spre Moldova. În câteva zile, orașul Iași, care număra 80.000 de locuitori, a ajuns să adăpostească aproape 400.000 de suflete, majoritatea fiind reprezentată de refugiații sosiți din teritoriile ocupate de armatele Puterilor Centrale.
În acest context, membrii familiei Brătianu s-au refugiat și ei, la Iași. În fotografie sunt, de la stânga la dreapta, următorii: Ion Niculescu Dorobanțu (soțul Tatianei Brătianu, fiica lui Ion C. Brătianu), Vintilă I. C. Brătianu (fiul lui Ion C. Brătianu), Maria Pillat (soția lui Ion Pillat), Pia Pillat (nepoata lui Ion C. Brătianu) și Ion Pillat (nepotul lui Ion C. Brătianu).
(fotografie din colecția Centrului de Cultură Brătianu)
7 - Constantin Christescu (1866-1923)
S-a născut la 2 decembrie 1866, la Pădureți, Argeș.
În preajma și în timpul Primului Război Mondial a fost, pe rând, General de Corp de Armată, Șef de Stat Major al Grupului de Armate Sud (1913), al Armatelor a II-a și a III-a (1916), Comandant al „Grupului Apărării Dunării” (septembrie-noiembrie 1916), Comandant al Armatei de Nord (noiembrie 1916), Subşef al Marelui Cartier General (1917), Comandant al Armatei I (1917), Inspector al Centrelor de Recruți din Moldova (1917-1918) și Șef al Marelui Cartier General (1918).
8 - Grup de ofițeri din Regimentul 6 Artilerie (cca. 1915)
Regimentul 6 Artilerie a fost înființat în 1883, având garnizoana în București. La 21 aprilie 1900, regimentul a fost dislocat din garnizoana București în garnizoana Pitești.
La 15 august 1916, s-a ordonat mobilizarea întregii armate. Partea sedentară a regimentului s-a deplasat în garnizoana Târgoviște, fiind transportată, de asemenea, o parte din averea corpului și arhiva mai importantă, multe materiale rămânând în cazarmă, la Pitești, din lipsă de vagoane. Precipitarea evenimentelor a determinat retragerea succesivă a părții sedentare spre Moldova, astfel că, la 21 noiembrie 1916, regimentul a ajuns la Roman, și, ulterior, la 4 ianuarie 1917, în comuna Bălțați, județul Iași.
Partea activă a Regimentului 6 Artilerie, comandată de colonelul Alexandru Tomoroveanu, a parcurs întregul drum de luptă al Diviziei 3 Infanterie, în vara anului 1917 participând la Bătălia de la Mărăști.
Cele două părți ale regimentului, activă și sedentară, s-au contopit, la 2 august 1918, în comuna Tg. Trotuș, județul Bacău.
După ce, timp de mai bine de doi ani (februarie 1920 - septembrie 1922), a fost dislocat în Basarabia, pentru a asigura ordinea împotriva bolşevicilor, la 23 septembrie 1922, Regimentul 6 Artilerie a sosit în garnizoana din Pitești.
9 - Grup de ofițeri din Regimentul 4 Dorobanți Argeș (1915)
Regimentul 4 Dorobanţi Argeș a luat ființă în anul 1877, având reședința la Piteşti. În primii ani (1877-1880), îşi recruta dorobanţii din judeţele Argeş şi Muscel, iar ulterior, doar din județul Argeș. Prima participare pe câmpul de luptă a fost în timpul Războiului de Independență (1877-1878), când a avut mobilizaţi 1050 de oameni.
În timpul Primului Război Mondial, soldații Regimentului 4 Dorobanţi Argeș au participat la luptele de la Bethlen, Calbor, Cincu Mare, Mohu, Sânpetru, Predeluş, Muntele Ştevia, Inoteşti, Breaza şi Schitul Tarniţa.
Regimentul a fost refăcut după retragerea Armatei Române în Moldova, iar la 16 februarie 1917, acesta a ocupat poziţie la Mărăşti, unde a participat la bătălia din vara aceluiaşi an.
La 24 februarie 1918, regimentul a fost trimis în Basarabia pentru a asigura ordinea împotriva bolşevicilor.
La mijlocul lunii decembrie 1918, regimentul se întoarce în garnizoana de pace.
În timpul Primului Război Mondial, Regimentul 4 Dorobanţi Argeş a pierdut 1059 de ofiţeri şi soldați.
10 - Cazarma militară din Pitești (1908)
La 1 februarie 1877, a fost înfiinţat, la Piteşti, Regimentul 4 Dorobanţi Argeş, cazarma fiind situată pe strada Trivale; Astăzi, clădirile sunt folosite de Arhivele Militare „General Radu Rosetti”.
11 - Cazarma Regimentului 30 Dorobanți Muscel (cca. 1908)
Regimentul 30 Dorobanți Muscel a fost înființat în anul 1880, având ca arie de recrutare județul Muscel, și era integrat Diviziei 3 Infanterie. În timpul Primului Război Mondial a participat la luptele din Transilvania (1916), apărarea trecătorilor (1916), iar, ulterior, pe frontul din Moldova, la Mărăşti, în vara anului 1917. Mai apoi, regimentul a fost trimis în Basarabia pentru a asigura granița pe Nistru (1918-1919) și a asigura ordinea în orașul Chișinău (1920-1922).
12 - Ion Mihalache (1882-1963)
Ion Mihalache s-a născut la 3 martie 1882, la Topoloveni.
În timpul Primului Război Mondial, Ion Mihalache s-a distins în luptele pentru apărarea trecătorilor de pe Valea Dâmboviței, pe fronturile de la Oituz și Mărășești, fiind decorat cu ordinul militar de război „Mihai Viteazul”. De asemenea, a fost unul din militanții pentru unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918.
De profesie învățător, după Primul Război Mondial a intrat în viața politică, fiind fondator și președinte al Partidului Țărănesc și, mai apoi, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc. Obiectivul lui Ion Mihalache și al partidului condus de acesta a fost să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României promisese pe front soldaților: o reformă agrară care să ofere pământ țăranilor.
13 - Ion Pillat (1891-1945)
Ion Pillat a fost eseist, poet tradiționalist, antologist, editor și publicist român, membru corespondent al Academiei Române. Tatăl său era moșier dintr-o veche familie de boieri de țară din ținutul Fălciului, iar mama sa, Maria Pillat, a fost a doua fiică, în ordinea vârstei, a lui Ion C. Brătianu. Primii ani ai copilăriei i-a petrecut pe moșia bunicului, la Florica, unde a învățat, în particular, întreaga școală primară. A urmat cursurile Școlii Primare nr. 1 din Pitești, precum și primele trei clase ale cursului gimnazial, făcute la Pitești, în particular, iar în 1905 a terminat clasa a IV-a la Liceul Sfântul Sava din București.
În timpul Primului Război Mondial, Ion Pillat a fost ofițer de legătură al Misiunii Franceze în România, fiind atașat, succesiv, pe lângă o serie de ofițeri superiori comandați de generalul francez Henri Mathias Berthelot. În anul 1916, de pildă, a fost repartizat pe lângă locotenent-colonelul Henri Dubois, însărcinat cu treburile Armatei I.
14 - Liviu Rebreanu (1885-1944)
Liviu Rebreanu a fost prozator și dramaturg, membru titular al Academiei Române. Când, în vara anului 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, acesta s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea.
În anul 1917, fratele său, Emil Rebreanu, ofițer în armata austro-ungară, a fost acuzat de dezertare și spionaj, fiind condamnat la moarte, moment ce a fost evocat de Liviu Rebreanu în romanul Pădurea spânzuraților. În primăvara anului 1918, scriitorul a fost arestat și anchetat de autoritățile germane de ocupație, dar a reușit, în cele din urmă, să fugă în Moldova, la Iași. În luna noiembrie 1918, a revenit în București.
În anul 1930, Liviu Rebreanu a cumpărat, la Valea Mare-Podgoria, o casă. Aici a scris romanul „Răscoala”, precum şi unele din operele sale apărute în ultima parte a vieţii. La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, Liviu Rebreanu s-a retras definitiv la casa de la Valea Mare, decesul survenind la 1 septembrie 1944.
15 - Costin Petrescu (1872-1954)
Este cunoscut, mai ales, ca fiind pictorul Ateneului Român. Cu toate că, în vremea sa, pictura murală monumentală se făcea în ulei, atunci când i s-a comandat lucrarea pentru Ateneul Român, a ales să o realizeze în frescă, revitalizând astfel o veche tehnică. A lucrat aproximativ cinci ani la această pictură, iar la inaugurare, în 1939, aceasta era cea mai mare operă de artă efectuată până atunci în România. Lată de 3 metri și lungă de 70 de metri, aceasta se întinde deasupra lojilor, de jur-împrejurul tamburului cupolei, cu excepția locului unde se află scena, fiind alcătuită din 25 de scene reprezentative din istoria României. A realizat și mozaicurile exterioare de la Ateneul Român din București. A pictat interiorul Catedralei Încoronării din Alba Iulia, și tot el a conceput mantia regală pe care Regele Ferdinand a purtat-o la 15 octombrie 1922, cu ocazia încoronării.
16 - Delegația română, în frunte cu Ion (Ionel) I. C. Brătianu, la Conferința de Pace de la Paris (1919)
În ianuarie 1919, la Paris, au început lucrările Conferinței de Pace, care avea ca obiectiv dezbaterea noii configurații politico-teritoriale și rezolvarea complicatelor probleme economico-financiare rezultate din Primul Război Mondial. Conferința avea ca scop elaborarea și semnarea tratatelor de pace între statele celor două tabere aflate în conflict, între 1914 și 1918. Au participat 27 de state, printre care și România, șeful delegației române fiind primul ministru, Ion (Ionel) I. C. Brătianu, până la demisia din fruntea acesteia, la 12 septembrie 1919 (de la stânga la dreapta, al patrulea, așezat la masă).
(fotografie din colecția Centrului de Cultură Brătianu).
17 - Ion (Ionel) I. C. Brătianu, ducând coroanele regale la Catedrala din Alba-Iulia (15 octombrie 1922)
În vara anului 1922, primul ministru, Ion (Ionel) I. C. Brătianu, în acord cu Regele Ferdinand I, a adus în planul vieții politice problema încoronării. Ca loc de desfășurare a fost ales Alba-Iulia, dorindu-se realizarea unui arc peste timp: de la Mihai Viteazul, în anul 1600, la Ferdinand I, în anul 1922 - de la o operă efemeră, la unirea definitivă a tuturor românilor. Ca dată, a fost stabilită ziua de 15 octombrie 1922.
În acea zi, la ora 9:00, într-o duminică ploioasă, Maria și Ferdinand I au fost încoronați ca Regi ai României Mari, la Catedrala din Alba-Iulia. Primul ministru Ion (Ionel) I. C. Brătianu și Generalul Gheorghe Mărdărescu au fost cei care au dus coroanele regale celor doi monarhi.
18 - Dimitrie Mățăuanu (1888-1929)
Dimitrie Mățăuanu s-a născut în satul Mățău, aflat la circa 5 km sud-est de orașul Câmpulung-Muscel. A urmat școala primară și gimnaziul în Câmpulung-Muscel, unde a fost remarcat de profesorul de desen și sculptorul Dimitrie D. Mirea, care l-a îndrumat în arta modelajului. La sfatul lui Mirea, Dumitru Mățăuanu s-a înscris la Școala de Belle-Arte din București, pe care a urmat-o în perioada 1904-1909, avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciurea. A plecat cu o bursă de studii la Paris, la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts (Școala Națională Superioară de de Arte Frumoase), secția sculptură. Întors în țară, a fost numit profesor de sculptură la Școala de Belle-Arte din București, și, în același timp, și-a deschis un atelier personal în strada Griviței, nr. 22.
În timpul Primului Război Mondial, a fost mobilizat pe lângă Marele Cartier General al Armatei, alături de alți artiști, între care sculptorul Ion Jalea, pictorul D. Stoica, și a fost trimis pe front, printre ofițeri și soldați, unde a făcut numeroase schițe și crochiuri.
În perioada interbelică, foarte multe din lucrările sale au fost monumente ridicate, în diverse localități din țară, în cinstea soldaților căzuți în anii 1916-1918: Provița de Sus (jud. Prahova), Mățău, Bălilești (fostul județ Muscel, azi jud. Argeș), Dragna (jud.Prahova), Tâncăbești (jud. Ilfov), Grecii de Sus (fostul judet Ilfov), Galați, Roșiori (jud. Teleorman), Grădiștea (fostul județ Ilfov), Budișteni (fostul județ Muscel, azi jud. Argeș), Câmpulung-Muscel, Alexandria (jud. Teleorman), Pătârlagele (jud. Buzău), Poiana Mare (jud. Dolj), Pietroșani (jud. Giurgiu), Zimnicea (jud. Teleorman), Techirghiol (jud. Constanța), Găiești (jud. Dâmbovița) și altele.
19 - Poarta Eroilor - Regimentul 4 Dorobanți Argeș (1926)
În Pitești, strada Trivale, la intrarea în fosta garnizoană a Regimentului 4 Dorobanţi Argeș, la 28 septembrie 1926, a fost inaugurată Poarta Eroilor. Aceasta a fost concepută sub forma unui arc, susţinut de stâlpi masivi, pe frontispiciu având inscripţionat: „Regimentul Argeş No4”; „1916 Poarta eroilor 1918”; “Morţi pentru ţară, pentru glorie şi drapel”. Pe stâlpi sunt înscrise denumirile localităţilor unde s-au desfăşurat operaţiunile militare în anii 1916-1917 şi numele militarilor căzuţi la datorie, în campanile din 1877-1878 şi 1916-1918.
Restaurată în anul 1971, prin grija municipalităţii, astăzi are înfăţişarea şi frumuseţea din anul inaugurării.
20 - Monumentul Eroilor din Rucăr (1926)
Monumentul a fost ridicat în centrul localităţii, din iniţiativa cetăţenilor, fiind realizat de sculptorul Dimitrie Măţăuanu. A fost inaugurat în august 1926. Piedestalul a fost realizat din piatră de Albeşti, are 3,15 m înălţime, iar statuia, din bronz, înaltă de 1,85 m, reprezintă un soldat infanterist român, în ţinută de campanie. Pe faţada principală a piedestalului se află următoarea inscripţie omagială: „Slavă şi veşnică amintire vouă eroilor căzuţi la datorie pentru patrie în războiul din 1916-1918“, iar pe faţada din spate, inscripţia: „Vouă fii ai Rucărului, care v-aţi dat viaţa în războiul pentru înfăptuirea României mari, închinăm acest modest monument. De la voi vor învăţa generaţiile noastre cum trebuie să-şi facă datoria pentru patrie şi neam“. Pe cele patru laturi ale piedestalului sunt săpate numele a 214 militari din localitate, care au căzut pe câmpurile de luptă, în Primul Război Mondial.
21 - Mausoleul Eroilor de la Mateiaș (1935)
Situat în comuna Valea Mare-Pravăţ, Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial se află situat pe un deal în faţa vârfului Mateiaş, cunoscut şi sub numele de „Mausoleul de la Mateiaş“. A fost realizat de constructorul italian De Nicolo, după proiectul arhitecţilor Dumitru Ionescu Berechet şi State Balosin, între anii 1928-1935. Construit din piatră de Albeşti, mausoleul a fost compus din două corpuri: primul, orizontal, adăposteşte osuarul, pe pereţii căruia sunt montate plăci de marmură cu numele unor militari căzuţi la datorie; al doilea, vertical, are forma unui turn cu foişor, spre care duce o scară în spirală.
În perioada 1945-1976, Monumentul eroilor de la Mateiaş a necesitat lucrări de reparaţii din cauza infiltraţiilor de apă prin zidurile de calcar, iar în anul 1978 a fost reconsolidat în urma numeroaselor fisuri provocate de puternicul seism din 4 martie 1977.
În perioada 1980-1984, mausoleul a fost extins prin construirea unei terase de paradă, a unor impozante scări de acces, camere muzeale, un basorelief având 16 m. lungime şi 3,50 m. înălţime, executat de sculptorul Adrian Radu, din Câmpulung, şi înnobilat cu o cupă din piatră de Albeşti în care arde o flacără veşnică în amintirea eroilor căzuţi la Mateiaş. De asemenea, s-a reamenajat osuarul, s-au decorat cu marmură neagră pereţii şi un sarcofag de cristal, s-a dăltuit în marmură albă un număr impresionant de nume ale eroilor participanţi la lupte, s-a decorat parterul mausoleului cu mozaic de Murano (opera artistului plastic prof. univ. dr. Petre Achitenie) şi s-au plantat conifere, care acum înconjoară perimetrul Complexului Memorial Mateiaş.
Inaugurarea Complexului Memorial Mateiaş a avut loc la 24 octombrie 1984, moment în care a fost aprinsă flacăra veşnică.
Exponatul lunii la Muzeul Judeţean Argeş
În luna iunie, vizitatorii Muzeului Județean Argeș au ocazia să admire Cupa caştigată de F.C. Argeş în sezonul 1978-1979 expusă în holul muzeului în vitrina dedicată exponatului lunii.
Luna aceasta, se împlinesc 39 de ani, de la câştigarea ultimului titlu de campioană a României de către F.C. Argeş, sezonul 1978-1979.
Echipa de fotbal F.C. Argeş a fost fondată în anul 1953 sub numele de Dinamo Piteşti, debutând în prima divizie în anul 1961.
A fost una din echipele de vârf ale anilor ‘70, reuşind să câştige două titluri de campioană în anii 1972 şi 1979.
Exponatul lunii va putea fi admirat de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr. 44, intrarea fiind liberă.
